pustietăți, s.f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.
s. 1. v. deșert. 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți