putini, s.f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ♢ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina.
s. (pop.) bărbânță, (Transilv.) ghiob, pârlau, (prin Transilv.) șiroadă, (Transilv., Maram. și Mold.) toc. (O ~ cu brânză.)
f. Vas în formă de trunchi de con, făcut din doage plate cercuite, în care se țin, mai ales, brânzeturile și murăturile. ♢ A spăla (sau a șterge) ~a a pleca, a fugi (din fața unui pericol sau a unei împrejurări nefavorabile). [G.-D. putinei] /<lat. putina
s.f. – Bute, poloboc. – Mr., megl. butin, megl. putină. Origine obscură. Pare să trimită la gr. πυτίνη „damigeană” (Philippide, Principii, 147; Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 431), dar proveniența nu este clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *putĭna; după Tiktin, prin v. germ. butinna, cf. germ. Butte; după Diculescu, Elementele, 450, direct din gr. Pascu 55 (și Pascu, Beiträge, 35), preferă să pornească de la un lat. *buttina, de la buttis, cf. butnar. Dwer. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, și cu atît mai puțin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der. putinei, s.n. (vas de lemn pentru a bate laptele), probabil sing. s-ar refăcut după pl., în locul dim. *putinel (după Diculescu, Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din rom. provine sb. putunja, ceh. putina, rut. putyno, putna, putena, pol. putnia, putyra, mag. putina, putton (Miklosich, Wander., 18, 22; Candrea, Elemente, 401).