râcâieli, s.f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-]. – Râcâi + suf. -eală.
s. 1. v. scurmare. 2. zgâriere, (pop.) zgrepțănare. (~ unui obiect cu unghiile.) 3. zgân-dărire, (pop.) scociorâre, (reg.) zgâncilire, (Olt.) zgâmăire. (~ unei răni.)
s.f. (sil. -câ-ia-), g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli