, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răfuiésc, imperf. 3 sg. răfuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răfuiáscă