răsmériță (-țe),
s.f. –
Rebeliune,
răscoală. – Var.
răsmiriță, răzmeriță. Sl.
razmirica „
război” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 197; Berneker, II, 61), din sl.
rasmirije „
vrajbă” ‹
mirŭ „
pace”, cf.
mir. – Der.
răsmeriți, vb. refl. (înv., a se
răscula);
răsmericios, adj. (înv.,
agitat).