rable, s.f. (Fam. și definitie/depreciativ">depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”
f. 1) Lucru vechi și deteriorat; hleab. 2) fig. Animal bătrân și fără putere; gloabă. 3) fig. peior. Om bătrân și sleit de puteri. [Sil. -blă] /<bulg. hrăbla
ráble, s.f. ~ (etim. incertă; relaționat cu sb. rabatno = în stare proastă și rabljenje = purtare, folosire, dar lipsește veriga de legătură; relație mai puțin probabilă cu săs. Rabel = ilice [lat. ilex]; tescovină, borhot)
s.f. – 1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrțoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno „în stare proastă”, rabljenje „uz”; dar lipsește veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel „pleavă, praf” (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puțin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s.m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).