definiția racile definiție dex

racile, s.f. 1. (definitie/livresc">Livr.) Boală veche, incurabilă, maladie cronică; beteșug; fig. cusur, meteahnă, defect. 2. Fig. Dușmănie veche, ură. – Et. nec.

racile, s.f. (Pop.) Unealtă de diferite forme utilizată la prinderea racilor. – Din rac.

s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

(boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile

răcile, s.f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din scr. račilo.

(unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle

s.f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ♢ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

s. f., g.-d. art. râcii

f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ♢ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

s.f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).