rafturi, s.n. Poliță fixată într-un dulap, la o etajeră, de-a lungul pereților unei camere etc. – Din tc. raf, bg. raft.
rafturi, s.n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht.
(poliță, harnașament) s. n., pl. ráfturi
s.n. – Harnașament, hamuri. Tc. raft ‹ per. raht (Șeineanu, II, 299), cf. ngr. ῥάχτια, sb. raht. – Der. rahtivan (var. rară raftivan), s.m. (slujbaș care se îngrijea de rafturile cailor de la curte), din tc. rahtevan; înrăfturat, adj. (înșeuat).