ramificații, s.f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification.
s. 1. ramificare. (~ a unui copac.) 2. v. braț. 3. v. schimbător de cale. (~ la calea ferată.)
s. f. (sil. -ți-e), art. ramificáția (sil. -ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) v. A SE RAMI-FICA. 2) Loc de separare în ramuri (a unei ape, a unui drum etc.). 3) Diviziune a unui întreg; ramură. [G.-D. ramificației; Sil -ți-e] /<fr. ramification
s.f. Ramificare; încrucișare. ♦ (Concr.) Parte ramificată; ramură; braț; prelungire. [Gen. -iei, var. ramificațiune s.f. / < fr. ramification, cf. it. ramificazione].