s.n. – Creangă. Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragață, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s.f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s.f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriș, s.n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus. – Der. neol. ramifica, vb.; ramificați(un)e, s.f., din fr.
ramuri, s.f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.
s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram. (înv. și reg.) stâlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. v. branșă.
f. 1) Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă; ram. 2) Fiecare dintre ramificațiile coarnelor unor animale (cerb, căprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui întreg (a unei ape curgătoare, a unei căi de comunicație, a unui domeniu de activitate etc.); ramificație. 4) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; specialitate; branșă. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri
vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 sg. și pl. rămureáscă