, pers. 3 sg. râncăiéște, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.
vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.