rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.
vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. hărăzi.
vb. v. comanda, curăța, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rânduiáscă
tranz. 1) (diferite obiec-te) A așeza în rând; a înșira. 2) v. A ORÂN-DUI. 3) rar A impune printr-o dispoziție. /rând + suf. ~ui
rânduiri, s.f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui.