, răngi, s.f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.
s. (TEHN.) (pop.) ștangă, (reg.) manelă, răzuș, (Transilv.) parângă. (A ridica ceva cu o ~.)
s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi
f. Unealtă constând dintr-o bară de oțel (teșită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; raz. /Orig. nec.