răni, s.f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ♢ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.
s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferință, supliciu, tortură, urmă.
s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adâncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mână.)
f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; plagă; leziune. ♢ Bun de pus la ~ se spune despre o persoană bună la inimă. A pune degetul pe ~ a arăta care este situația adevărată, fără ocolișuri și menajamente. 2) fig. Suferință morală. [G.-D. rănii] /<sl. rana
s.f. – Bubă, plagă. – Mr. rană, megl. rănă. Sl. (bg., sb., cr., slov., rus.) rana (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 304; Conev 92). – Der. răni, vb. (a face răni), din sl. raniti; rănitură, s.f. (înv., rană).
rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti.
vb. (MED.) (livr.) a (se) leza, (rar) a (se) vulnera, (pop.) a (se) vătăma, (reg.) a (se) săgni, (Transilv. și Ban.) a (se) prizări, (înv.) a (se) plăgui. (S-a ~ la mână.)
tranz. 1) A vătama printr-o rană; a leza; a traumatiza. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a traumatiza. /<sl. raniti
tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăța de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafață. /<bulg. rina