răni, s.f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ♢ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.
s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adâncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mână.)
s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferință, supliciu, tortură, urmă.
f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; plagă; leziune. ♢ Bun de pus la ~ se spune despre o persoană bună la inimă. A pune degetul pe ~ a arăta care este situația adevărată, fără ocolișuri și menajamente. 2) fig. Suferință morală. [G.-D. rănii] /<sl. rana
s.f. – Bubă, plagă. – Mr. rană, megl. rănă. Sl. (bg., sb., cr., slov., rus.) rana (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 304; Conev 92). – Der. răni, vb. (a face răni), din sl. raniti; rănitură, s.f. (înv., rană).
rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti.
vb. (MED.) (livr.) a (se) leza, (rar) a (se) vulnera, (pop.) a (se) vătăma, (reg.) a (se) săgni, (Transilv. și Ban.) a (se) prizări, (înv.) a (se) plăgui. (S-a ~ la mână.)
tranz. 1) A vătama printr-o rană; a leza; a traumatiza. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a traumatiza. /<sl. raniti
tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăța de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafață. /<bulg. rina