definiția rapait definiție dex

rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică.

vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pârâi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. v. păcăni. 3. v. răsuna.

vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pârâi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. v. păcăni. 3. v. răsuna.

vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răpăie, imperf. 3 sg. răpăiá

intranz. (despre ploaie, arme etc.) A produce zgomote scurte, dese și cadențate; a ropoti. /Onomat.

vb. – A ropoti, a plescăi, a tropoti. – Var. ropoi, răpăni. Creație expresivă, cf. dupăi, tropăi. – Der. răpăială, s.f. (zgomot produs de ploaie); răpănitor, adj. (zgomotos); răpăitură, s.f. (răpăit).

adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. – V. răpăi.

s.n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi.

s. 1. răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. v. pă-cănit.

adv.

s. n.