răspunderi, s.f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♢ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.
s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.
s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
f. Atitudine respon-sabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♢ A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde