râturi, s.n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét.
s. (ANAT.) bot, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. și Bucov.) sfârlă. (~ al porcului.)
s. v. baltă, băltoacă, gură, livadă, luncă, mlaștină, mocirlă, ogor, păpuriș, păpuriște, pârloagă, pomet, smârc.
s.n. – Botul porcului. Sl. rŭtŭ „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rît, s.n. (Trans., fînaț, pășune), care se consideră der. din mag. rét, din aceeași rădăcină sl. (Gáldi, Dict., 153), dar care poate proveni și direct din sl., cf. bg. răt „colină”, slov. rot „pășune pe o colină”, și în plus are dublul sens al lui bot. – Der. rîtan (var. rătan), s.m. (grosolan, necioplit), cf. botos; rîtos, adj. (insolent, obraznic).