răzoare, s.n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor.
răzoare, s.n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1).
n. pop. 1) Fâșie îngustă de pământ nelucrat, care desparte localități sau terenuri de pământ; hotar; hat. 2) Fâșie îngustă de pământ mai ridicată, pe care se seamănă legume sau flori; strat; vatră. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alătură ultimele două brazde trase în sens opus. /<bulg. razor
n. 1) Arc de trăsură. 2) Drug de metal cu care se sparge gheața pentru a pescui. /<fr. ressort
s.f. – 1. Hotar, hat. – 2. Cărăruie între două ogoare. – 3. Loc arabil, ogor cu formă regulată și delimitat de cărări. – 4. (Înv.) Teren adaptat pentru o moară de apă. – Var. rozor. Bg., sb. razor (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 311; Conev 68), din sl. razorati „a ara”, cf. ceh. rozor, pol. rozora. Der. din lat. radiolus (Giuglea, Dacor., I, 496) este improbabilă. – Der. răzori, vb. (a face răzor; a despărți, a separa; a marca).