expr. (d. – instrumente de tăiat) tocit.
răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzuiáscă
tranz. 1) (obiecte de lemn, de metal, de piele etc.) A prelucra cu ajutorul răzuitorului. 2) (legume, fructe, cașcaval etc.) A da prin răzătoare; a rade. /a rade + suf. ~ui
răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.