, razuri, s.n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din scr. raz.
n. 1) Unealtă constând dintr-o bară de oțel (teșită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; rangă. 2) Unealtă formată dintr-o bară scurtă de oțel, lățită și ascuțită la un capăt, folosită în tâmplărie. /<sb. raz
– 1. Unealta cioplitorului de piatră. – 2. Răzuitoare. Sl. razŭ „tăiș” (Tiktin), cf. sb. raz. S-a contaminat cu a arde „a răzui”, schimbînd într-un anumit fel semantismul cuvîntului sl., în așa fel încît der. exprimă mai curînd ideea de „a răzui” sau „a nivela” decît cea de „a tăia”. Der. răzui, vb. (a îndepărta un strat; a nivela); răzuitoare, s.f. (unealtă de ras); răzuitură, s.f. (radere); răzătoare, s.f. (unealtă cu care se rade); răzuș, s.n. (daltă, otic, răzuitoare, frînă la războiul de țesut; sapă); răzușe, s.f. (Trans., răzuitor); răzălui, vb. (a răzui), din mag. reszelni (Cihac, II, 623; Gáldi, Dict., 154); răzălău, s.m. (Mold., Banat, răzător).