rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegít, -ă adj.] – V. rebegi.
rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă
. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni
intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ra-moli. /<ung. rebegni