, receptacule, s.n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s.n.] – Din fr. réceptacle, lat.receptaculum.
s. n., pl. receptácule
n. bot. Partea de sus, dilatată, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. réceptacle, lat. receptaculum
s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].
s. n. 1. partea terminală, lărgită, a pedunculului floral, unde se inserează organele de reproducere. 2. formație anatomică care primește sau conține ceva. 3. (și fig.) loc unde se adună, se înmagazinează ceva. (< fr. réceptacle, lat. receptaculum)