, rechiziționez, vb. I. Tranz. A face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réquisitionner.
vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. rechiziționéz, 3 sg. și pl. rechiziționeáză
tranz. (bunuri materiale) A folosi prin rechiziție; a supune unei rechiziții. [Sil. -ti-o-] /<fr. réquisitionner
vb. I. tr. A lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pron. -ți-o-. / < fr. réquisitionner, cf. lat. requirere – a cere].