reflexii, s.f. 1. Fenomen de reîntoarcere parțială a luminii, a sunetului, a radiațiilor în mediul din care au venit atunci când întâlnesc o suprafață de separare a două medii; reflexie (2). 2. Reflecție (1). [Var.: reflexiúne s.f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion.
s. 1. (FIZ.) întoarcere, răsfrângere, reflectare, repercutare. (~ unei unde.) 2. v. cugetare. 3. v. părere.
s. f. (sil. -fle-xi-e), art. refléxia (sil. -xi-a), g.-d. art. refléxiei; pl. refléxii, art. refléxiile (sil. -xi-i-)
f. fiz. (despre unde, sunete, radiații etc.) Fenomen de revenire parțială în mediul inițial după contactul cu alt mediu. [G.-D. reflexiei; Sil. -xi-e] /<lat. reflexio, ~onis, fr. réflexion
s.f. 1. Fenomen de răsfrângere a unei raze luminoase sau sonore atunci când aceasta întâlnește o suprafață lucioasă sau dură. 2. Reflecție (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei însăși. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflectio, reflexio].
s. f. răsfrângere a unui fascicul de radiații atunci când acesta întâlnește o suprafață lucioasă sau dură. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)