refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. refuter, lat. refutare.
tranz. livr. (afirmații, teorii etc.) A combate cu argumente puternice. /<fr. réfuter, lat. refutare
refutații, s.f. (Franțuzism înv.) Refutare, respingere, combatere. – Din fr. réfutation.
s. f. (sil. -ți-e), art. refutáția (sil. -ți-a), g.-d. art. refutáției; pl. refutáții, art. refutáțiile (sil. -ți-i-)
s.f. (Liv.) Refutare, confutație. [Gen. -iei. / < fr. réfutation].
s. f. refutare. (< fr. réfutation)