regenți, -te, s.m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.
s. (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.
) 1) (despre persoane) Care ține de regență; propriu re-genței. 2): (Propoziție) ~tă propoziție de care depind una sau mai multe propoziții subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis
m. Conducător provizoriu al unei monarhii (în timpul unei regențe). /<fr. régent, lat. regens, ~entis
adj. Care deține o regență; referitor la regență. ♢ Propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent].
s.m. și f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorității sau al absenței regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].
I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ♢ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent)