reguli, s.f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ♢ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ♢ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle).
s. v. ciclu, menstruație, operație, period.
s. 1. v. uzanță. 2. v. canon. 3. v. indicație. 4. normă, precept, principiu, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplină. 8. v. ordine. 9. v. rân-duială.
f. 1) Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ♢ ~ de trei (simplă și compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. ~ de politețe. ♢ De ~ în mod obișnuit; de obicei. 4) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe. ♢ A face ~ a face ordine. În (bună) ~ așa cum trebuie; în ordine. În toată ~a în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle
s.f. – Normă. – Var. pl. reguli. Lat. regula (sec. XIX). Este dubletul lui riglă, s.f. (linie), din ngr. ῥίγλα (Gáldi 246). – Der. regula, vb. (a reglementa; a ordona, a determina; familiar, a pedepsi; Arg., a se copula); regulament, s.n. (normă; Arg., copulație); regularisi, vb. (a regulariza; a corecta, a îmbunătăți, a pedepsi); regulator, s.m. din fr. régulateur; neregulat, adj. (iregular; adv., fără nici o regulă). Răgulă, s.f. (clasă, castă), cuvînt folosit numai de Dosoftei, poate un latinism, înțeles de el ca „ordin”.
s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle].