renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.
tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat
vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].