renegați, -te, s.m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ Persoană care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.
adj., s. (BIS.) 1. adj. (înv.) preastâpnic. (Om ~.) 2. s. (livr.) apostat.
m. 1) Persoană care s-a lepădat de patria sau de credința sa. 2) Persoană care a renunțat la convingerile sale anterioare, trădându-și grupul sau partidul din care a făcut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat
adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat].
adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ♢ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat)
renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.
tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat
vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].