reproșez, vb. I. Tranz. A mustra, a învinui, a(-și) face reproșuri, a(-și) imputa. – Din fr. reprocher.
vb. 1. a imputa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni. (A ~ ceva cuiva.) 2. v. obiecta.
vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. reproșéz, 3 sg. și pl. reproșeáză, 1 pl. reproșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. reproșéze; ger. reproșând
tranz. (acțiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca reproș; a imputa. /<fr. reprocher
vb. I. tr. A învinui; a aduce cuiva imputări, reproșuri. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. reprocher].