respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.
intranz. 1) A inspira aer în plămâni și a-l expira în afară; a răsufla. 2) fig. A răspândi în jur; a degaja; a emana. /<fr. respirer, lat. respirare
vb. I. 1. intr., tr. A răsufla; a inhala aer în plămâni, a inspira. 2. intr. (Fig.) A-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. 3. tr. (Fig.) A răspândi, a degaja. [P.i. respír. / < fr. respirer, cf. lat. respirare].
vb. I. intr., tr. a inspira aer din atmosferă și a-l expira din plămâni. II. intr. (fig.) a-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. III. tr. (fig.) a răspândi, a degaja. (< fr. respirer, lat. respirare)
respirații, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ♢ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în efectuarea unui ansamblu de mișcări ce se execută asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc., în vederea introducerii și scoaterii alternative și ritmice a aerului din plămâni. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
s. (FIZIOL.) răsuflare, suflare, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflătură, spirit. (Abia își mai trage ~.)
s. f. (sil. -ți-e; mf. -spi-), art. respiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. respiráției; pl. respiráții, art. respiráțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Proces fiziologic care constă în schimbul de gaze între organism și mediul înconjurător (constând în absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon); răsuflare. ♢ ~ artificială mijloc de reanimare care constă în efectuarea unor miș-cări pentru a provoca restabilirea respirației normale (în caz de întrerupere a ei). 2) Aer expirat. ♢ De largă ~ de mare amploare. [G.-D. respirației; Sil. -ți-e] /<fr. respiration, lat. respiratio, ~onis
s.f. Proces constând în schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; răsuflare. ♢ Respirație artificială = mișcare mecanică executată asupra unui înecat, a unui asfixiat etc. pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale; operă (sau lucrare) de largă respirație = operă (sau lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul respirat; suflare. [Gen. -iei, var. respirațiune s.f. / cf. fr. respiration, lat. respiratio].
s. f. 1. act fiziologic prin care organismele vii efectuează schimbul de gaze între ele și mediul lor de viață. o ~ artificială = mijloc de reanimare prin introducerea și scoaterea alternativă a aerului din plămânii unui înecat, asfixiat etc. ♢ pauză foarte scurtă, utilizată în tehnica frazării. 2. (fig.) răspândire (a unor sentimente sau idei). o operă (sau lucrare) de largă ~ = operă (sau lucrare) de mare amploare. (< fr. respiration, lat. respiratio)