definiția reușire definiție dex

reușiri, s.f. (Rar) Acțiunea de a reuși și rezultatul ei. [Pr.: re-u-] – V. reuși.

s. v. izbândă, reușită, succes.

≠ eșuare

s. f. (sil. re-u-), g.-d. art. reușírii; pl. reușíri

reușesc, vb. IV. Intranz. și tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere și îndemânare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscire, fr. réussir.

vb. 1. v. izbuti. 2. v. prinde. 3. a izbândi, a izbuti, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

≠ a eșua

vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reușésc, imperf. 3 sg. reușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. reușeáscă; ger. reușínd

intranz. A avea succes. ~ la examene. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a izbuti; a izbândi. [Sil. re-u-] /<it. riuscire, fr. réussir

vb. – A izbuti, a izbîndi, a avea succes. Fr. réussir combinat cu it. riuscire. – Der. reușită, s.f., din fr. réussite; nereușită, s.f. (insucces).

vb. IV. intr. 1. A izbuti. 2. A avea succes. [Pron. re-u-. / p.i. -șesc, conj. -șească. / < fr. réussir, cf. it. riuscire].

vb. intr., tr. 1. a izbuti. 2. a avea succes. (< it. riuscire, fr. réussir)