rezidențe, s.f. Reședință, sediu, domiciliu. – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.
s. f., g.-d. art. rezidénței; pl. rezidénțe
f. 1) Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; reședință. 2) Clădire sau localitate în care se află acest sediu; reședință. /<fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia
s.f. (Jur.) 1. Reședință. 2. Dreptul și starea unei persoane care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident. [Cf. engl. residence, fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia].