rezistoare, s.n. Element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistența electrică, poate fi introdus într-un circuit electric și care este folosit la aparatele electrice de încălzit, la reostate etc.; rezistență (II 5). – Din fr. resisteur, engl. resistor.
s. n., pl. rezistoáre
n. Element de circuit care prezintă o anumită rezistență electrică și este folosit în construcția reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică și în elec-trotehnică; rezistență. /<fr. résisteu, engl. resistor
s.n. Aparat care prezintă rezistență electrică și care poate fi introdus într-un circuit electric. [Pl. -oare, (s.m.) -ri. / cf. fr. résisteur, engl. resistor].
s. n. element de circuit electric cu inductivitate și capacitate neglijabile, dar care, având rezistență electrică, poate fi introdus într-un circuit electric; rezistență (I, 4). (< fr. résisteur, engl. resitor)