ridicături, s.f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.
s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
f. Parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță. ♢ ~ de pământ movilă; dâmb. /a se ridica + suf. ~ătura