, rituri, s.n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic1. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credință religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.
n. 1) v. RITUAL. 2) Credință religioasă; cult; religie; confesiune. 3) fig. Rânduială tipizată și invariabilă. /<ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite
s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].
s. n. 1. ritual. ♢ (fig.) rânduială, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus)
rițuri, s.n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.