definiția romanita definiție dex

romanițe, s.f. (Bot.; regional) Mușețel. [Var.: romăníță s.f.] – Din pol. rumianiec, ucr. romanec'.

s. v. granat, mușețel, spilcuță.

s. (BOT.) romaniță neadevărată v. romaniță nemirositoare; romaniță nemirositoare (Matricaria inodora) = romaniță neadevărată, (reg.) mărăriță, roman, tătăiși (pl.), chioara-găinii, mărarul-broaștei, mușețel-prost, ochiul-boului, romaniță proastă, romaniță puturoasă, romon-bolund.

s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

f. 1) Plantă erbacee anu-ală, cu frunze alterne divizate și cu flori aromate, albe pe margini și galbene în centru, folosită în medicină; mușețel. 2) Plantă er-bacee decorativă, cultivată pentru florile ei mari, plăcut mirositoare. [G.-D. romaniței] /roman + suf. ~iță

s.f. – 1. Mușețel (Matricaria chamomilla). – 2. Crizantemă de cîmp (Anthemis arvensis). – 3. Mușețel-prost (Anthemis cotula). – Var. romăniță, romoniță. De la roman „romaniță puturoasă, crizantemă” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318), cf. sb. ramenka „mușețel”, sb. ramenek, rut. romanecĭ „crizantemă”, rus. romannik „vetrice”.

s. v. crizantemă, dumitriță, margaretă, tufănică.

s. v. romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare.

s. v. romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare.

s. (BOT.; Anthemis cotula) (reg.) momoriță, mărariul-câinelui.

s.f. v. romaniță.

adj. v. românizat.