rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.
vb. a crănțăi, a crănțăni. (~ biscuiți.)
vb., ind. și conj. prez. 1 sg. rónțăi, 3 sg. și pl. rónțăie
tranz. (alimente tari sau uscate) A mânca, sfărâmând cu dinții și producând un zgomot caracteristic. ~ o ca-ramelă. /ronț + suf. ~ăi