definiția rotocolii definiție dex

expr. a fuma

rotocoli, -oale, s.n., adj. (Pop.) 1. S.n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ♢ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S.n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ♢ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva)= a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s.n.] – Roată + ocol.

adj. v. circular, rotund.

s. 1. v. cerc. 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.)

s. v. întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit, învârtitură, răsucire, roabă, rotație, rotire, rotit.

adj. m., pl. rotocóli; f. sg. rotocoálă, pl. rotocoále

s. n., pl. rotocoále

n. 1) Figură sau corp în formă de cerc. ~oale de fum. ♢ În ~ în (formă de) spirală. 2) Mișcare circulară; rotire; roată. ♢ A da ~oale cuiva (sau la ceva) a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a da târcoale. /roată + ocol

rotocolésc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

vb. v. învârti, răsuci, roti, rula, suci.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotocolésc, imperf. 3 sg. rotocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. rotocoleáscă

tranz. A face să se rotocolească. /Din rotocol

intranz. rar 1) A face rotocoale; a descrie mișcări circu-lare; a se roti. 2) A se face rotocol. /Din rotocol