definiția rubrica definiție dex

vb., ind. prez. 1 sg. rubrichéz, 3 sg. și pl. rubricheáză

vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrici, s.f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

s. v. capitol.

s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

f. 1) Coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată prin două linii verticale sau orizontale, care urmea-ză a fi completată. 2) Compartiment perma-nent al unei publicații periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (în cărți, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu roșu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pământ roșu].

s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)