rudari, s.m. Denumire dată, în țările românești, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.
rudáre, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă de care atârna hainele la țară; culme, rudă. 2. covor, scoarță de perete.
s.m. – 1. Țigan căutător de aur. – 2. Țigan nomad care lucra obiecte de lemn. Bg., sb. rudar, din ruda „minereu” (Cihac, II, 320; Conev 76). Probabil denumirea s-a menținut, după ce s-a schimbat meseria primitivă, datorită consonanței cu rudă „par”. – Der. rudăresc, adj. (țigănesc; grosolan); rudărie, s.f. (meseria de țigan rudar; zăcămînt, mină).