definiția rugii definiție dex

, rugi. s.m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

(plantă) s. m., pl. rugi

m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus

, rugi, s.f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

s. v. cruce, denie, hram, troiță.

s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

s. m. + prep. + s. m.

s. m. + prep. + s. f.

s. m.

rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

vb. v. mugi, rage, zbiera.

vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugeáscă

vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar.

s. m.