vb. ind. prez. 3 sg. și pl. rumineáză
vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].
vb. tr. 1. (despre animale) a rumega. 2. (fig.) a medita asupra unui fapt. (< fr. ruminer, lat. ruminare)
s. f. (sil. -ți-e), art. rumináția (sil. -ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (sil. -ți-i-)
s.f. 1. Rumegare. 2. (Fig.) Frământare a unor idei obsedante. [Gen. -iei, var. ruminațiune s.f. / < fr. rumination, lat. ruminatio].
s. f. 1. ruminare, rumegat. 2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante. (< fr. rumination, lat. ruminatio)