definiția rupă definiție dex

RÚPE,

rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ♢ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ♢ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ♢ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ♢ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți dintr-însul. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ♢ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

RÚPE

vb. 1. v. frânge. 2. a ceda, a se frânge. (Materialul s-a ~ la presiune.) 3. v. plesni. 4. v. sparge. 5. v. zdrențui. 6. v. sfâșia. 7. v. spinteca. 8. v. fractura. 9. v. culege. 10. v. despărți. 11. v. desface.

RÚPE

vb. v. curma, începe, întrerupe, porni, tăia.

rúpe

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

A RÚPE rup

tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face să se rupă. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin acțiunea violentă a unei forțe; a frânge; a fractura. ~ coastele. ♢ A-și ~ picioarele a alerga mult (și fără rost). A-și ~ gâtul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-și ~ pieptul a vorbi sau a striga mult și tare, fără a fi ascultat. ~ în bătăi a bate foarte tare. 3) (stări de lucruri) A opri brusc; a curma. ~ relațiile. ♢ A (o) ~ cu cineva (sau cu ceva) a pune capăt legă-turilor cu cineva sau a înceta de a se ocupa cu ceva. ~ prețul (sau târgul) a se învoi în privința prețului după o tocmeală îndelungată. A (o) ~ la (sau de) fugă a porni iute la fugă. 4) A strica forțând; a sparge. ♢ ~ frontul a străpunge linia de apărare a dușmanului. ~ rândurile a se împrăștia, stricând ordinea. 5) A supune unei fărâmițări, smulgând bucăți. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpină sau de pe creangă. ♢ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. ~ (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), trăgând de urechi. A-și ~ (ultima bucățică) de la gură a da altuia din puținul pe care îl are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forța de la cineva; a smulge. ~ bani datorați. 8) (limbi străine) A vorbi slab. A o ~ franțuzește. /<lat. rumpere

A SE RÚPE mă rup

intranz. 1) (despre obiecte tari sau materiale) A se desface în bucăți (prin întindere, îndoire, frângere etc.). ♢ A i ~ cuiva inima (sau sufletul) a fi cuprins de mare durere. 2) (despre îmbrăcaminte, încălțăminte sau obiecte confecționate din țesături) A-și pierde integritatea, nemaiputând fi folosit. Sacii s-au rupt. 3) A se depărta (de lângă cineva sau ceva), fără a mai avea contact. ~ de casă. /<lat. rumpere

rúpe (rúp, rúpt),

vb. – 1. A despărți un obiect în mai multe părți, a face bucăți. – 2. A despica, a desface. – 3. A tăia, a smulge. – 4. A strica, a sfărîma. – 5. A suprima, a suspenda, a anula. – 6. A întrerupe, a curma. – 7. A da la o parte, a separa. – 8. A se despărți, a abandona. – 9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. – 10. A cădea la învoială, a stabili prețul de vînzare. – Var. înv. rumpe. Mr. arup, arupșu, aruptă, megl. rup, rupș, rupt, istr. rupu, rupt. Lat. rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it. rompere, prov., fr., cat. rompre, sp., port. romper. – Der. rupt, adj. (despărțit; desfăcut; s.n., rupere, întrerupere); ruptă, s.f. (înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru prima dată în Mold. la începutul sec. XIX și plătibilă în patru rate anuale); ruptaș, s.m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (var. înv. ruptoare), s.f. (început, primul pas; învoială asupra prețului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuției individuale); ruptură (mr. aruptură), s.f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanță, cîrpă), care ar putea proveni direct din lat. ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it. rottura, prov., cat., sp., port. rotura, fr. roture); ruptănos (var. rupticos), adj. (zdrențăros, rupt); rupturi, vb. (a rupe în bucăți); prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din lat. praerumpere. Rus. ruptaš „contribuabil” provine din rom. (Vasmer, II, 549).

RÚPE,

rup, vb. III. ~ 8. Tranz. A se înțelege asupra prețului de vânzare. (din lat. rumpĕre; cf. it. rompere, pv., fr., cat. rompre, sp., pg. romper)

RÚPE,

rup, vb. III. 1. ~ ♦ Refl. Când să strângă nodul, pâc! se rupse ața, căci era putredă. ♦ (În contexte figurate) Românul cu-a sa mână rupe lanțul de robie. – Ah! nu pot eu trăi fără tine; Eu încă a vieții fir mi-oi rupe, Pe amândoi o groapă să ne-astupe. ♢ Expr. A rupe inima târgului v. inimă (IV. 1.). ♦ (Complementul indică o parte a corpului) A(-și) fractura o mână, un picior etc. ♢ Expr. ~ A-și rupe gâtul (sau grumajii) = a-și pierde viața, cinstea, averea, a o păți rău de tot. ~ 2. ~ Au început a tupăi ... și a se sfărâma jucând, cât și-au rupt tot cojocul bucățele. 3. ~ ♦ (Fig.) Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. ♦ Expr. A rupe sau (refl.) a se rupe gheața v. gheață. 4. ~; a smulge o parte dintr-un obiect. Zări pasărea rupând cu lăcomie ficații bietului Prometeu. ♦ A sfâșia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacându-l, lovindu-l, bătându-l). Copiii după ei se țin Și câinii dau să-i rupă. ♦ A zdrobi, a strivi. Izbi cu pumnul în masă spre vioară, și-n murmur carnea pumnului a rupt. ♢ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldații au fost rupți cu instrucția și cu teoria. – Dacă nu era cocoana să sară pentru mine ... mă rupea, că nu-ș' ce-avea, era turbat rău de tot. 5. ~; a desprinde, (trăgând cu putere) din locul unde este fixat. ♦ A culege flori, fructe, etc. ♢ (Fig.) Chipul tău e rupt din soare. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ți le pun deoparte. ♢ (Fig.) Cheltuiala e mare și oamenii greu o să-și rupă din sărăcie. 6. ~ , a (se) desprinde (cu oarecare efort) de cineva sau de ceva. Și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia, a se desface în două (sau în mai multe). Se sună de culcare. Mulțimea se rupse zgomotos. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile (sau, rar, refl. a se rupe) = ~; (despre rânduri) a înceta să formeze un șir aliniat. ~ ♢ (Complementul indică drumul deschis) Rupând drumul printre oameni învălmășiți, pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. – Duruind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți. 7. Tranz. Fig. (Cu complementul vorbă sau în expr. a o rupe (pe)...) ~ Vorbește încai franțuzește?... A fi rupând și el vreo două vorbe ca toată lumea. – Var. (învechit) rúmpe.