, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
vb. v. îmbucătăți, mutila, schilodi, tivi.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. și pl. ruptureáscă
, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.