definiția ruta definiție dex

ruginițe, s.f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

s. (BOT.; Asplenium ruta muraria) (reg.) feriguță, spinarea-lupului.

s. f., g.-d. art. ruginíței; pl. ruginíțe

s. f., art. rúta-sălbátică

s. f., art. rúta-sălbátică

rute, s.f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

rute, s.f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicație între două localități; traseu. – Din fr. route.

rute, s.f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

rute, s.f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicație între două localități; traseu. – Din fr. route.

s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor galben.

s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor galben.

s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau, (livr.) relație. (~ urmată de un vehicul.)

s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau, (livr.) relație. (~ urmată de un vehicul.)

(drum, plantă) s. f., pl. rúte

(drum, plantă) s. f., pl. rúte

f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, și cu flori galbene dispuse în inflorescență. /<lat. ruta

f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte

f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte

f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, și cu flori galbene dispuse în inflorescență. /<lat. ruta

s.f. – Virnanț (Ruta graveolens). Lat. ruta, cultism din sec. XVII. Nu este cuvînt moștenit, în ciuda părerii lui Pușcariu 1489, nici probabil sl. (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 43) sau mag. (Gáldi, Dict., 155). – Der. rutișor, s.m. (plante, Thalictrum angustifolium, T. minus, T. flavum).

rúte, s.f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvânt tradițional și, prob., nici sl. sau magh.)

rúte, s.f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvânt tradițional și, prob., nici sl. sau magh.)

s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcție. [< fr. route].

s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcție. [< fr. route].

s. f. drum urmat de un vehicul; traseu. ♢ direcție. (< fr. route)

interj. (reg.) strigăt, chemare a rațelor.

, virnanți, s.m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu întrebuințări în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

s. (BOT.; Ruta graveolens) rută.

s. m., pl. virnánți