sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. – Sâc + suf. -âi.
vb. 1. v. enerva. 2. v. șicana. 3. v. cicăli.
vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâcâi, 3 sg. și pl. sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá
tranz. (persoane) A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap. /<turc. sik
intranz. rar A nu avea astâmpăr; a se suci; a se fâțâi. /<turc. sik