sălașe, s.n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás.
s. v. acaret, așternut, campament, cătun, cort, coșciug, culcuș, dependință, grajd, lagăr, pat, placentă, reședință, sat, sediu, sicriu, staul, stână, tabără, târlă.
s. n., pl. săláșe/săláșuri
n. 1) Construcție rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; colibă. 2) Adăpost temporar; gazdă vremelnică. 3) rar Încăpere sau grup de încăperi, în care locuiește sau poate locui o persoană; locuință; 4) înv. Așezare omenească de proporții mici; cătun. 5) Adăpost pentru animale. 6) Așezare mică de țigani nomazi. 7) înv. Grup de familii de țigani (sub conducerea unui bulibașă). [Pl. și sălașuri] /< ung. szallas