salcâmi, s.m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.
s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acățar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacație, lemn-alb, (Transilv.) acaț, (Ban.) băgrin, (Olt. și Munt.) dafin, (prin Transilv. și Ban.) pănar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobițel, drob, grozamă-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acație-boierească; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.
m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim
s.m. – Acaț (Robinia pseudacacia). – Mr. sălcîm. Tc. salkim (Șeineanu, II, 310; Roesler 601; Lokotsch 1809; Ronzevalle 100), cf. ngr. σαλϰίμι, bg. salkăm.